Vreau..

Uneori îmi doream atât de multe lucruri frumoase sau pur şi simplu lucruri pe care le merit, dar nu.. nu a fost acolo nimeni să mi le ofere. Nu vorbesc despre cadouri sau orice de acest gen. Mă refer la iubire, tandreţe, o îmbrăţişare sau o mângâiere. Habar nu am cum e să ai un prieten adevărat. Nu am simţit decât că sunt proprietatea tuturor, dar defapt sunt singură. Când îmi e bine toţi sunt în stare să mă înţeleagă; dar când îmi e greu.. nu e nimeni. Vreau să cred că peste câţiva ani, atunci când voi fi matură, atunci când voi fi o femeie în toată firea, cineva îmi va fi prieten adevărat, dar nu.. nu vreau să mă mint singură. Totul e pe interes. Nu vrea nimeni să îmi ofere ceva sincer?! O iubire sinceră, curată şi frumoasă? Da, mi-o oferă el, dar poate nu e atât de curată precum cred eu? Dacă ar fi curată nu m-ar fi trădat, minţit, înşelat şi.. sunt atâtea chestii. Imaginea lui cu alta, imaginea mea cu altu', a murdărit toată iubirea asta. Sunt atât de mult lucruri de explicat aici. De ce nu mai există prieteni adevăraţi? Sunt singura care nu are aşa ceva sau mai sunt persoane care nu cred în ei? Când voi primi răspunsuri la toate întrebările pe care mi le pun aproape în fiecare noapte? Sunt prea dificilă ca persoană ca să nu am şi eu pe cineva sincer cu mine? Sau toată viaţa e atât de murdară? Ştiu, nu e bine ca opinia unei fetiţe de 14 ani să fie atât de urâtă despre viaţă, dar am învăţat de la cei mari. Sunt doar nişte afaceri. Afaceri de iubiri, săruturi, mângăieri, sinceritate şi minciuni. Îţi zic un adevâr, ca apoi să o spui altuia. Te iubesc, ca apoi să poţi să îţi baţi joc de mine. Te sărut, ca apoi poţi să săruţi pe altcineva. Te mângăi, ca tu să mă loveşti. Sunt sinceră cu tine, ca tu să mă minţi. Te mint odată, ca apoi tu să mă minţi toată viaţa. Aşa e, nu? Eu iubesc. Eu vreau să iubesc. Eu vreau să trăiesc viaţa din plin! Jur! Chiar vreauă! Vreau să dansez, să cânt, să sărut, să râd, dar nu mai vreau să plâng. Mi s-au uscat lacrimile deja. S-au uscat.. de mult.