Marş din viaţa mea!

Sufăr, dar de data asta nu din cauza dragostei sau a unui idiot, ci a trădării, a acelei prietenă falsă din jurul meu care puteam să jur că mă iubeşte. Cum să mă adun?!
Cum să încerc că îmi şterg lacrimile de pe obraz? Am suportat multe din cauza ta, am suportat multe reproşuri şi a.m.d. Unde am ajuns? Nici n-am ajuns nicăieri, defapt. TU ai ajuns. O idioată de care toată lumea îşi permite să îşi bată joc. Eu îmi permit? NU. Pentru că în ciuda faptului câte mi-ai făcut te iubesc şi îmi e milă de tine. Pierderea unui prieten poate durea tare, dar la mine pierderea unui prieten e ceva normal. Parcă e o rutină. A devenit o rutină, pentru că vouă nu v-a păsat niciodată de mine. De la pierderea prietenei mele cu care am fost prietenă trei ani buni acum câţiva ani.. nu mai cred în PRIETENI ADEVĂRAŢI. Nici nu ştiu cum sunt ăia. Te iubesc mai mult ca prietenii normali? Chiar nu te trădează? DA, mă chinui pe mine şi totuşi nu mai vreau să scriu cu lacrimi in ochi. Te credeam CINEVA şi până la urmă am aflat că eşti un NIMENI.
Ştii ce ai făcut? Ori de câte ori ai găsit ceva nou, m-ai lăsat. EU am fost acolo când plângeai, când îţi tăiai mâna cu lama ca şi o handicapată. Încercam să te opresc. 
N-am nevoie să îmi răspunzi la mesaje. Îţi jur că tu nu îţi mai baţi joc de mine, idioat-o!